Ca să ne lămurim odată pentru totdeauna...ce-i cu Kizomba asta? Am observat că plictisesc atunci când încep să explic istoria, cum a apărut în Angola pe când era război și oamenilor le era greu, erau săraci și mureau pe capete, și ca să se mai înveselească dansau între ei, în familie, între frați, cu copiii lor, cu părinții, acest dans superb? Să mai credem oare că e vorba de senzualitate de nedescris? Informațiile devin deja controversate și nu se mai înțelege. Chiar și când auditoriul cască și dă semne că deja m-am ambalat suficient, continui cu lecția aproape ignorând toate semnalele....Și să vedeți, apoi, s-au dus în Portugalia, țara care-i cotropise, și au dansat și acolo, căci era, poate, printre puținele amintiri plăcute pe care le mai aveau. Și portughezii, curioși, au băgat un cap să vadă ce se întâmplă...le-a plăcut ce au văzut. Au vrut și ei, că prea părea că angolezii se simt bine. Și cum altfel să se simtă? KIZOMBA este o îmbrățișare, și dacă nu știați, vă spun eu acum că într-o îmbrățișare, fie ea cu un apropiat, fie cu un complet străin, se descarcă niște hormoni care ne inundă corpul cu o stare de bine, ca un gâdilat al sufletului, o senzație de alinare, de înțelegere, de completare, de ,,TOTUL VA FI BINE”.  Și acum, închipuiți-vă că această îmbrățișare durează în medie 3 minute, este dinamică, se sincronizează cu muzica, cu pași de mers sau de dans, cu îmbrățișarea a altor persoane care emană aceeași energie. Ușor, ușor, ne facem o idee despre ce înseamnă o adunare de aceste gen…care, surprinzător, poartă numele de KIZOMBA, și înseamnă petrecere. Nu este orice fel de petrecere, este una în care absolut  toate persoanele participante sunt conectate, nu doar de aceeași muzică pe care o ascultă, nu doar de spațiul pe care îl împărtășesc, ci prin aceasta îmbrățișare magică pe care și-o oferă.

Kizomba este un dans de mers. Suna ciudat? Ei bine, efectiv asta se întâmplă. Mergi în același timp cu partenerul de dans. Ce e special la asta? Ei bine…nu-I chiar atat de simplu cum pare. Mergi cum ești condus. Adica? Exista, în această îmbrățișare, o parte activă și una pasiva? Nu. Ambele părți sunt active, numai că una are un fel de inițiativă, și cealaltă, de alt tip. Devine ambiguu? Totuși, unde e senzualitatea aia…?  Apare și ea, dar mai tarziu. Ce e important de înțeles este că în Kizomba, bărbatul conduce și femeia urmează. Nu vă convine? Stați liniștiți, are și femeia contribuția ei. Nu e ușor deloc să urmezi, iar apoi, stilul în care o faci poate deveni complet original și…pam, pam….poate chiar senzual.

Ce e cu URBAN KIZ ăsta? S-a îmbătat cineva într-o seară și a răstălmăcit denumirea? Nu chiar…după ce portughezii s-au îndrăgostit de kizomba, au decis să nu o țină doar pentru ei, și au început să o dea și mai departe…să îi lase și pe vecini să vadă ce au descoperit. Și uite așa…cum migrează oamenii, ideile, muzica, dansurile….așa a făcut și kizomba. Și am început să o dansăm prin toată Europa, mai nepriceput, cum am înțeles noi că se face…mai altfel, mai cum știam noi. Și pentru că suntem diferiți, avem educație diferită, istorie diferită, afinități diferite, gusturi diferite, am luat Kizomba africanilor și am început să adăugăm la ea ce ne plăcea nouă…un pic de hip-hop, niște street dance,  niște tango, niște salsa, ceva zouk…..dulce, acrisor, și ceva fermecător…iată, așa s-a născut URBAN KIZ. Urban nu pentru că ar fi mai de la oraș, ci pentru că se dansează pe altfel de muzică, mai electronică, mai puțin tradițională, cum era cea africană, cu voce, instrumente și sentimente….Glumesc, dar…unii așa mai comentează.

Gata cu istoria. O să vă spun, pe scurt, ce e pentru mine UrbanKiz. Aș putea vorbi la fel de pasional și despre Kizomba, dar nu-mi permit, căci nu o cunosc atât de bine. Până am ajuns să fac cunoștință cu acest dans, s-au pierdut prea multe informații pe parcurs, și la mine a ajuns mai degrabă, direct varianta de UrbanKiz.  De kizomba știu mai mult din povești…

Tot îmbrățișați dansăm și noi, tot un mers este, tot așa pompați de dopamină, endorfină și toate alea bune ale fericirii suntem…numai că avem o muzică mai modernă, cam ce se-ascultă în zilele noastre, cu beat-uri puternice, cu bubuială, unele au și voce, de ce nu? Ne mișcăm mai rapid și mai sincopat, cum zicem noi, adică nu mergem constant, mai dăm și înapoi, ne răzgândim, facem piruete, ieșim rapid din ele, rupem îmbrățișarea, revenim în ea…E chiar un dans pe bune, nu se stă pe loc, cum cred cârcotașii…ai toate șansele să pleci transpirat după un singur dans. Ah, deci e un fel de cardio? NU!

Nu mai înțeleg nimic…mi-ar spune cel mai bun prieten al meu, care mă ascultă de fiecare dată, mai mult din politețe. Dansul ăsta, URBAN kiz, este ca un shot de adrenalină, pur și simplu îți dă sau îți redă viața. Te simți viu, din toate punctele de vedere. Ești mai mult decât viu, ești treaz, ești alert, asculți muzica, o înțelegi, o exprimi. Mai mult decât atât, trebuie să o exprimi atât de bine încât să o înțeleagă și partenera, ca să te poată urma. Trebuie să fii atât de bine conectat cu ea, încât să existe canalul prin care să se transmit informația. Ea trebuie să fie la rândul ei, atât de prezentă, încât să absoarbă datele, să pășească în felul în care ai vrut tu, șă respecte muzica, și uneori, să poată adăuga propriile ei mișcări care să marcheze muzica astfel încât să nu întrerupă ce a fost condus de tine. Chiar nu e clar…? E o ARTĂ! Este, pur și simplu, o formă de artă sublimă, și nici măcar nu e ceva imaginat, nu e o poveste scrisă, nu e un tablou static, totul este real. Ai putea spune că este o călătorie spirituală, pentru că a fi spiritual înseamnă a te conecta, în primul rând, cu tine, apoi cu cei din jur, și în final, cu realitatea.

Creează dependență? Nu, pentru că dependența are întotdeauna o conotație negativă. URBAN KIZ nu poate să aducă decât plăcere, bucurie, un sentiment de apartenență. Este o formă de escapism? Poate fi, dar poate deveni mai degrabă, parte din viață.

Pentru cei care ajung să înțeleagă…devine chiar un stil de viață.

Inscrie-te acum! Detalii aici.

© Copyright Alexandru Eugen Cristea | All Rights Reserved